Raport de expertiză: apele minerale naturale din România – geologie, hidrochimie și strategii de valorificare
Prof. Constantin Roșu, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Târgu Neamț
I.1. Contextul geotectonic și litologic al formării izvoarelor
Apele minerale din România reprezintă soluții complexe, generate prin acțiunea de dizolvare exercitată de apa subterană circulantă asupra rocilor scoarței terestre. Compoziția lor chimică finală reflectă fidel structura geologică de la nivelul de circulație și timpul de contact cu aceste formațiuni. Pentru ca o apă să fie clasificată drept minerală, ea trebuie să îndeplinească anumite condiții, cel mai comun fiind un conținut de săruri minerale dizolvate de peste 1 gram la litru (1 g/L).
Structura geologică complexă a Munților Carpați, în special în sectorul Oriental, joacă un rol definitoriu în calitatea resurselor. Această zonă acționează ca un filtru natural de lungă durată, estimată la peste 40 de ani, care are loc în profunzimea rocilor. Puritatea excepțională a unor surse este atribuită circulației în zone neafectate de activitatea agricolă sau industrială, cum ar fi ultimele păduri sălbatice ale continentului. Această filtrare naturală conferă stabilitate compoziției și reprezintă un avantaj competitiv major pentru piața apei îmbuteliate.
România este binecunoscută pentru o mare diversitate de tipuri de apă minerală, incluzând ape carbogazoase, clorosodice (sărate) și sulfuroase. Această distribuție și varietate sunt direct legate de unitățile geomorfologice și geologice distincte ale teritoriului.
I.2. Legătura critică cu vulcanismul neogen din Carpații Orientali
Sursa primară a celor mai valoroase și abundente resurse de apă minerală, în special a celor carbogazoase, este indisolubil legată de ultimele manifestări ale vulcanismului neogen. Acest episod vulcanic a generat masivele eruptive Oaş – Gutâi – Ţibleş – Călimani – Gurghiu – Harghita.
Impactul geologic cel mai important al acestui vulcanism este formarea aureolei mofetice larg dezvoltate în formațiunile geologice limitrofe. Mofetele reprezintă emanații de dioxid de carbon (
CO2) de origine magmatică, care infiltrează straturile acvifere.
Mecanismul de mineralizare și carbonatare presupune infiltrarea apei meteorice adânc în rocile andezitice, datând de peste 10 milioane de ani. La mare adâncime, apa se amestecă cu dioxidul de carbon provenit din rezervorul magmatic. Prin dizolvarea acestui gaz esențial, apa dobândește caracterul general de apă carbogazoasă. Interacțiunea ulterioară cu rocile cristaline sau sedimentare din vecinătate determină acumularea de ioni secundari (precum calciu, magneziu sau fier), rezultând o gamă largă de subtipuri hidrochimice (calcice, magneziene, feruginoase). Astfel, vulcanismul furnizează motorul (gazul carbonic și căldura geotermală), în timp ce litologia locală definește compoziția minerală specifică. Această combinație explică de ce, în cadrul aceleiași aureole mofetice, există variații semnificative de la un izvor la altul (de exemplu, între izvoarele bicarbonate pure și cele clorate/radioactive precum Sângeorz-Băi).
I.3. Distribuția geografică segmentată și specificitatea hidrogeologică
Distribuția resurselor este puternic segmentată în funcție de structura geologică regională.
I.3.1. Concentrația majoră (Carpații Orientali)
Această zonă, care cuprinde județele Harghita, Covasna, Bistrița-Năsăud și zonele adiacente (Brașov, Mureș), este epicentrul apelor carbogazoase și bicarbonate. Apele sunt direct legate de prelungirea aureolei mofetice a eruptivului Călimani-Gurghiu-Harghita. Exemple notabile includ Borsec, Tușnad, Malnaș Băi, Biborțeni, Vâlcele (Munții Baraolt), și Zizin (Depresiunea Brașov). Județul Bistrița-Năsăud deține, de asemenea, o mare varietate, incluzând ape carbogazoase, clorosodice și sulfuroase, determinate de complexitatea sa geologică.
I.3.2. Apele din zona flișului și Subcarpaților
În flișul carpatic și în depresiunile pericarpatice, apele minerale sunt genetic legate de depozitele de sare și de rezervele de hidrocarburi. Acestea sunt predominant clorurate, sodice, bromurate și iodate. Aici se găsesc sursele de ape clorosodice (sărate) care pot fi hipertone (concentrația de NaCl depășind 14 g/L), utilizate în balneologie (ex. Lacul Ursu Sovata, Poiana Sărată, Hârja).
Spre deosebire de sursele profunde vulcanice, care beneficiază de o protecție naturală extinsă datorită adâncimii de filtrare , sursele clorosodice (legate de depozitele de sare) sunt mai sensibile la variațiile hidrologice și la potențiala contaminare de suprafață, care ar putea afecta concentrația de clorură de sodiu (NaCl).
I.3.3. Carpații Meridionali și Apuseni
Aceste zone oferă o gamă mai restrânsă de resurse, adesea cu caracter termal sau sulfuros:
Prezența mofetelor (emanații pure de CO2) în Harghita și Covasna nu este doar un factor de mineralizare, ci și un activ geologic distinct, exploatat direct în scopuri terapeutice (băi uscate de CO2), consolidând rolul terapeutic al zonei pentru afecțiunile cardiovasculare.
Tabel I. Corelația geologie-hidrochimie în marile unități carpatice
| Unitate geologică principală | Fenomen geologic asociat | Tipuri predominante de apă minerală | Exemple de localități cheie |
| Arcul vulcanismului neogen | Aureole mofetice, roci andezitice | Carbogazoase, bicarbonatate, feruginoase, calcic-magneziene | Borsec, Tușnad, Biborțeni, Zizin |
| Zona sedimentară a flișului/Subcarpaților | Depozite saline, rezervoare de hidrocarburi | Clorosodice (hipertone), Iodurate, bromurate, sulfuroase | Slanic Moldova, Poiana Sărată, Sovata |
| Structuri de fractură (Meridionali, Apuseni) | Circulație adâncă, termalism | Sulfuroase, cloruro-sodice, termale (hipo/hiper) | Căciulata-Călimănești, Băile Herculane |
II.1. Criterii de definiție și clasificare a apei minerale naturale
Criteriile de clasificare a apelor minerale sunt stabilite pe baza compoziției chimice, fizice și a acțiunii terapeutice recunoscute. Definiția standard impune o mineralizare (conținut de săruri minerale dizolvate) de minimum 1 g/L.
Totuși, o apă poate fi considerată minerală chiar dacă mineralizarea este sub acest prag (ape oligominerale), dacă îndeplinește condiții funcționale suplimentare, care atestă o acțiune biologică sau terapeutică specifică:
Apele care demonstrează o acțiune terapeutică recunoscută științific primesc statutul de medicament. Acest statut impune interdicția oricărei modificări sau prelucrări (adăugarea sau extragerea de substanțe), cu excepția dioxidului de carbon, pentru a păstra proprietățile naturale unice.
II.2. Tipologia chimică și proprietăți terapeutice
Clasificarea detaliată se realizează pe baza componentei chimice principale:
Aceste ape sunt definite de conținutul de CO2 (peste 1000 mg/L) și de ionii bicarbonat (HCO3−). Sunt frecvent întâlnite în aureola mofetică a Carpaților Orientali. Compoziția lor secundară variază, putând fi sodice, calcice, magneziene sau slab feruginoase, în funcție de rocile de contact. De exemplu, izvoarele de la Sângeorz-Băi sunt bicarbonate, clorate, sodice, calcice și magneziene. Utilizarea lor principală este în cura internă pentru afecțiuni digestive, renale și circulatorii.
Apele clorurate sodice conțin o concentrație de clorură de sodiu (NaCl) de peste 1 g/L, echivalentul a 393 mg Na+/L și 607 mg Cl−/L. Originea lor este legată de depozitele de sare din zonele sedimentare.
Aceste categorii sunt definite de prezența sulfului:
Apele feruginoase sunt de obicei carbogazoase sau mixte și sunt instabile. Ionii de fier bivalent (Fe2+) au tendința de a se oxida rapid în Fe3+, forma greu resorbabilă, de aceea și în acest caz, cura la izvor este esențială.
Apele radioactive (radonice), deși radioactivitatea este considerată un factor secundar în clasificarea generală , dețin o valoare terapeutică distinctă. De exemplu, nămolul mineral de la Sângeorz-Băi, datorită conținutului de săruri radioactive, devine un nămol radonic, contribuind la efectul de transmineralizare și termoterapie.
Stabilitatea chimică a apei minerale determină modelul de business. Apele stabile (carbogazoase și bicarbonate) pot fi valorificate pe piața de masă prin îmbuteliere. În schimb, apele instabile (sulfuroase, feruginoase) impun dezvoltarea turismului medical de nișă, deoarece eficacitatea lor depinde de consumul sau utilizarea strictă la sursă. Această disparitate dictează strategii de investiții fundamental diferite.
Tabel II. Criterii minime de clasificare și valorificare
| Tipul de apă minerală | Criteriu chimic minim | Stabilitate chimică | Implicație economică majoră |
| Carbogazoasă | CO2≥1000 mg/L | Stabilă la îmbuteliere | Valorificare industrială și comercială masivă |
| Clorosodică | NaCl≥1000 mg/L | Stabilă | Balneologie (băi) și potabilă (doar izotonică) |
| Sulfuroasă | Sulf titrabil ≥1 mg/L | Foarte instabilă (oxidare rapidă) | Turism medical de nișă (tratament exclusiv la sursă) |
| Feruginoasă | Fe2+ (variabil) | Instabilă (oxidare la Fe3+) | Balneologie (cura internă la izvor) |
III. Utilizare și valorificarea terapeutică (balneologie)
III.1. Balneologia ca ramură a medicinei: cura internă și externă
Apele minerale, recunoscute pentru compatibilitatea lor cu organismul uman, constituie un „mediu vital” pentru celule. Ele dețin proprietatea de a fixa în celulă elementele esențiale vieții.
Cura internă (hidroterapia)
Această formă de tratament implică ingestia apei minerale. Apele sulfatate, de exemplu, sunt prescrise pentru a stimula secreția și excreția la nivelul ficatului, intestinului și căilor biliare. Ele se administrează de preferință calde, dimineața pe nemâncate, în cantități determinate. De asemenea, apele carbogazoase-bicarbonatate sunt folosite pentru efectele lor asupra metabolismului și a funcțiilor renale. Apele feruginoase necesită cură la sursă pentru a asigura resorbția eficientă a Fe2+ înainte de oxidare.
Cura externă (băi și nămoluri)
Utilizarea externă se concentrează pe efectele termice, hidrostatice și chimice. Apele clorosodice termale, menținute la 36°C – 38°C, sunt cunoscute pentru capacitatea lor de a produce o relaxare musculară marcată și de a îmbunătăți circulația periferică. Acestea sunt fundamentale în tratarea tulburărilor circulatorii.
O procedură unică se regăsește în stațiuni specializate, precum Sângeorz-Băi, unde nămolul mineral radioactiv permite băi radonice. Această metodă însumează efectul termoterapiei, al transmineralizării și al componentei radioactive.
III.2. Analiza centrelor balneare cheie și complexitatea tratamentelor
România deține o rețea extinsă de stațiuni balneare, însă unele se disting prin complexitatea hidrochimică a izvoarelor lor:
Disparitatea infrastructurală și potențialul neexploatat
În ciuda bogăției și unicității resurselor curative, o mare parte a infrastructurii balneare se confruntă cu probleme severe. În județele Covasna și Harghita, considerate „inima izvoarelor minerale”, mii de izvoare și circa 14 localități cu 400 de izvoare, odinioară regine ale turismului, riscă doar reabilitări superficiale din cauza clădirilor în paragină și a drumurilor proaste.
Această situație indică un decalaj strategic major. Deoarece apele instabile (precum cele sulfuroase și feruginoase) nu pot fi îmbuteliate și necesită tratament la sursă, valorificarea lor depinde integral de calitatea infrastructurii medicale și turistice. Eșecul de a moderniza centrele balneare (precum cel vizat de proiectul „Drumul Apei Minerale” de 10 milioane de euro ) acționează ca o barieră structurală în calea exportului de servicii medicale de nișă și a turismului de sănătate, împiedicând astfel valorificarea completă a resurselor terapeutice. Mofetele, ca resursă geologică de neînlocuit, nu pot fi exportate ca produs fizic, ci doar ca serviciu medical la fața locului, ceea ce subliniază necesitatea critică a investițiilor în infrastructură.
IV.1. Piața internă și trendurile de consum
Piața apei îmbuteliate din România este robustă, estimată la un volum total de 2.4 miliarde de litri anual. Consumul mediu pe cap de locuitor este de aproximativ 125 de litri pe an.
Un trend semnificativ observat în ultimii ani este creșterea consumului de apă îmbuteliată, pe fondul unei tendințe a consumatorilor de a se îndepărta de apa de la robinet.
Discrepanța dintre resursă și cerere
Deși România este un lider geologic al apelor carbogazoase naturale (datorită vulcanismului Neogen), piața internă manifestă o preferință clară pentru apa plată (necarbogazoasă), care reprezintă 70% din vânzările totale.
Vânzările de apă minerală carbogazoasă sunt pe un trend descendent continuu în ultimii cinci ani. Această situație creează o decuplare între specificul geologic al resurselor (abundente în CO2) și cererea pieței. Companiile producătoare sunt astfel nevoite să își adapteze strategiile, fie prin diversificarea surselor către ape oligominerale plate, fie prin inovare.
IV.2. Structura competitivă și strategia de brand
Piața este dominată de câțiva jucători importanți. Principalii branduri includ Borsec, Aqua Carpatica, Dorna, Bucovina și Perla Harghitei.
În fața declinului apei carbogazoase, diversificarea a devenit crucială. Aqua Carpatica, de exemplu, a înregistrat o creștere semnificativă în segmentul de apă cu arome, dublându-și volumul vânzărilor în acest sector.
De asemenea, există o presiune pentru adoptarea ambalajelor sustenabile, unii producători (precum Perla Harghitei) recunoscând potențialul de creștere pe piața ambalajelor de sticlă, deși se confruntă cu dificultăți logistice semnificative.
Tabel III. Structura pieței apei îmbuteliate din România (vânzări totale, 2024 est.)
| Brand principal (exemplu) | Cota de piață totală estimată (volum) | Segmentul de piață dominat | Sursa geologică cheie |
| Borsec | 24.4% | Lider absolut (carbogazoasă și plată) | Vulcanism neogen (Harghita) |
| Aqua Carpatica | 10.4% | Plată, arome (creștere rapidă) | Munții Carpați (filtrare naturală) |
| Dorna | 8.0% | Plată | Munții Carpați |
IV.3. Potențialul de export și destinațiile strategice
Potențialul de export al apei minerale românești este considerat semnificativ, deși unii producători se concentrează preponderent pe piața internă, considerând că potențialul domestic este încă uriaș.
Principalele destinații pentru exporturile românești (în general) sunt concentrate în Uniunea Europeană: Germania (20.5%), Italia (9.6%), Franța (6.3%), Ungaria (5.3%). Deși aceste piețe sunt accesibile logistic, dependența excesivă de UE prezintă riscuri strategice. Europa reprezintă doar 18% din PIB-ul global și nu mai este polul global de creștere. Mai mult, România înregistrează un deficit comercial semnificativ cu UE.
Pentru a maximiza valorificarea resurselor minerale, se impune o strategie de diversificare a piețelor de export în afara Europei. Calitatea intrinsecă a apei minerale românești – dată de filtrarea naturală de lungă durată și de mineralizarea unică de origine vulcanică – reprezintă un argument competitiv puternic pentru pătrunderea pe piețele globale cu creștere rapidă.
Un alt vector de export, deși necuantificat ca produs fizic, îl constituie exportul de servicii balneare. Resursele curative care necesită consum in situ (mofete, ape sulfuroase) pot fi valorificate doar prin atragerea turiștilor medicali, transformând modernizarea stațiunilor într-un obiectiv strategic de export de servicii.
V.1. Potențialul neexploatat și necesitatea investițiilor
Conform evaluărilor regionale, resursele de apă minerală sunt subexploatate. În județele Covasna și Harghita, deși există mii de izvoare, doar aproximativ 20% din potențialul total este exploatat.
Valorificarea durabilă și completă impune două direcții majore de investiții:
V.2. Impactul schimbărilor climatice asupra resurselor subterane (risc major)
Schimbările climatice reprezintă cel mai important risc sistemic pe termen lung pentru resursele de apă din România, inclusiv pentru cele minerale.
Amenințări hidrologice și calitative
Fenomenele extreme, cum ar fi secetele prelungite și inundațiile rapide, vor avea un impact direct:
V.3. Strategii de adaptare și management durabil
Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a identificat o serie de măsuri de atenuare și adaptare pentru a combate efectele schimbărilor climatice asupra resurselor de apă:
Măsuri de atenuare
Acestea includ continuarea investițiilor în modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, distribuție și epurare a apelor uzate urbane, contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Măsuri de adaptare
Strategiile de adaptare vizează protecția directă a surselor:
Pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a resurselor unice (precum aureola mofetică), este imperativ ca protecția perimetrelor hidrogeologice să fie consolidată prin legi stricte de zonare. Aceste zone de captare trebuie să fie ferite de orice dezvoltare agricolă intensivă sau industrială, aspect care trebuie integrat în Planurile de Management ale Bazinelor Hidrografice.
Tabel IV. Riscuri climatice și măsuri de adaptare (sinteză ANAR)
| Amenințare climatică (fenomen extrem) | Impact potențial asupra apelor minerale | Măsură de Adaptare Strategică (Exemple) |
| Secete prelungite | Scăderea debitelor, Concentrarea mineralelor | Limitarea consumului și a deteriorării apelor subterane |
| Inundații/viituri rapide | Risc de contaminare freatică, Variații de calitate | Reactualizarea hărților de risc hidrogeologic (cu componentă climatică) |
| Creșterea temperaturii (generală) | Modificarea proprietăților fizice/terapeutice | Integrarea adaptării la schimbările climatice în planurile sectoriale |
Concluzii și recomandări strategice
Resursele de apă minerală ale României reprezintă un activ strategic național de o complexitate geologică remarcabilă, definit în mare măsură de vulcanismul Neogen și de aureola mofetică asociată, care asigură resurse unice de CO2 natural. Această bază geologică susține o clasificare hidrochimică extrem de diversă, de la apele carbogazoase stabile, potrivite pentru îmbuteliere, la apele sulfuroase, feruginoase și radioactive, a căror valorificare depinde exclusiv de infrastructura balneară la sursă.
Succesul economic este vizibil în sectorul de îmbuteliere (Borsec, Aqua Carpatica), dar este marcat de o tendință paradoxală de declin a pieței pentru apa carbogazoasă naturală – resursa geologică definitorie a țării. În contrast, valorificarea terapeutică (balneologia) este obstrucționată de un deficit major de infrastructură (stațiuni degradate, lipsa de acces), care blochează exportul de servicii medicale bazat pe resurse instabile (mofete și ape sulfuroase) care nu pot fi comercializate ca produs fizic.
Pentru a asigura o valorificare completă și sustenabilă, se impun următoarele direcții strategice:
Bibliografia
